Lună: iulie 2020

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Simptome ale atitudinii postmoderne detectabile în literatura română a anilor ’80-’90: „întoarcerea autorului” în text, rebiografizarea persoanelor gramaticale printr-o nouă angajare existenţială, implicarea mai acută în realitatea cotidiană, de aici şi acum, evitarea capcanelor „naivităţii” confesive prin deconspirarea mecanismelor textuale şi atingerea – prin atare deconspirare – a unui patetism mai profund.

Continuă lectura „Exerciţiul 18 – Literatura contemporană”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Spre sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 apare, mai întâi în cenaclurile şi cercurile literare studenţeşti, apoi sporadic în reviste, o nouă generaţie de poeţi, prozatori şi critici care încep să pună în discuţie modelele literaturii.

Continuă lectura „Exerciţiul 17 – Literatura contemporană”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Dincolo de orice revista sau de cenaclul „matcă”, importantă este realizarea unei individualităţi poetice, capacitatea fiecaruia de a-şi construi un univers propriu, o retorică specifică (în interiorul noii paradigme pe care o aduce generaţia sa). Generaţia ’80 e bogată în personăliţăti poetice ireductibile. Ce uneşte însă această generaţie, ce dă specificul ei?

Continuă lectura „Exerciţiul 16 – Literatura contemporană”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Comunismul nu e doar o ideologie, este o lume. Ea nu poate fi nici pur şi simplu demonizată, nici pur şi simplu uitată. […] În fond, privit ca o epocă încheiată, închisă definitiv, comunismul poate avea farmecul lui: un sclavagism „suprarealist” – cu sclavi făcând cozi la cinemateci, la cărţi (cumpărate „la pachet”, bune şi proaste laolaltă), cu familii puternice, unite, care păstrau vechi tradiţii şi în care bătrânii făceau cozi de ore în şir (pensionari fiind) ca să „prindă” ceva hrană pentru trib, în care cultul prieteniei crea forme de agregare socială voluptuoasă – o nemărginită fericire intelectuală (şi afectivă) dată de discuţii nesfârşite în jurul ceştilor cu ceai. Era o epocă în care timpul curgea altfel, în volute care dădeau lumii o nesfârşită, superbă, uneori, melancolie…

Continuă lectura „Exerciţiul 15 – Literatura în regimul comunist”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„A concepe doar o Istorie a literaturii române de detenţie sub comunism îi frustra pe unii înaintaşi glorioşi de dreptul de a fi prezenţi în ea – prin excludere cronologică şi politică – deşi ei sunt aceia care au început a hrăni cu lucrările lor acest gen literar aparte. […] Aceasta a iscat o altă dificultate, provenind din opţiunea între tehnicile expunerii posibile mie. Capitolele se cuvenea să propuna portrete ale memorialiştilor, biografii şi prezentarea lucrărilor prin rezumări comentate, tocmite de mine? Sau trebuia să adopt un stil cvasididactic, acela al ilustrării prin citate exemplare?

Continuă lectura „Exerciţiul 14 – Literatura în regimul comunist”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Nu demult, în gheţurile siberiene s-au descoperit câţiva mamuţi bine congelaţi în burta cărora, spre stupoarea cercetătorilor, se găseau flori de muşeţel. N-o să discut aici despre făţărnicia naturii, nici despre destinul tragic al acestor blânde ierbivore, ci despre o jignitoare comparaţie din titlul unui articol apărut în presa occidentală „În România, ultimul regim stalinist”. Stalinist desigur, dar de ce mamut? Fiindcă tare mă tem că, în loc de muşeţel, la o eventuală mutaţie a climei sociale, în pântecul încăpător al stalinistului nostru vom descoperi câteva duzini de cadavre. Din Valea Jiului, Braşov, Timişoara, Cluj, Iaşi, Tg. Mureş, Bucureşti, au fost şi sunt încă „păscuţi” oamenii vii, prea puţin cunoscuţi sau de-a dreptul anonimi, ce au avut curajul să-şi strige exasperarea fie şi între patru pereţi. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 13– Literatura în regimul comunist”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Era o închisoare subterană – „acoperişul” celulelor se afla cu câţiva metri sub nivelul pământului, al câmpiei, iar nişte şanţuri concentrice deveniseră curţile închisorii. Aceste „curţi” erau largi de vreo zece metri, adânci de vreo şapte, poate şi mai adânci, pentru că, de acolo de unde se termină căptuşeala de cărămidă, începea un taluz de pământ, de încă vreo doi-trei metri. Da, pereţii „curţilor” erau placaţi cu o cărămidă foarte dură, sticloasă.

Continuă lectura „Exerciţiul 12 – Literatura în regimul comunist”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„De la un mai vechi scheci al lui Toma Caragiu, s-a popularizat termenul de „şopârlă”, în sensul unei întâmplari sau situaţii banale, povestite cu un aer aparent nevinovat, dar care, datorită ambiguitaţii create prin mijloace artistice, dă naştere unor subînţelesuri subversive”. În condiţiile tot mai severe ale cenzurii comuniste, „şopârlele” se „strecurau” cu dibăcie în spectacole, având grijă să nu fie observate de autorităţi, în schimb publicul să le guste din plin. Şi astfel, într-o sală plină-ochi de tineri, Alexandru Andrieş cânta câte o melodie al cărei text exprimă satisfacţia autorului: „Aseară la Telejurnal/Am văzut caşcaval!”. Sau dilema miliţianului dacă trebuie sau nu să aresteze un bolnav de pneumonie: „Se dă puşcărie/Pentru pneumonie?”. Pe o temă în stil blues autentic, interpretată la muzicuţă, acelaşi Andrieş surprindea prin intercalarea unui text scurt şi percutant, compus exclusiv din sintagma „Fabrici şi uzine/Ce oraş frumos!”, repetat stupid, obsedant şi inutil. Se potrivea ca nuca-n perete…

Continuă lectura „Exerciţiul 11 – Literatura în regimul comunist”