Lună: iulie 2020

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„O paralelă între lectura propriu-zisă şi lectura iconică, intermediată de cinematograf sau de TV e edificatoare. Ce facem când citim un roman şi ce facem când vizionăm un film? Cititorul n-are acces direct la imagine, ci la cuvinte, deci la reprezentări mai mult sau mai puţin abstracte, pe care trebuie să le „traducă” sensibil, să le „închipuie” în plenitudinea corporalităţii lor. Nici măcar un mare maestru al descrierii peisagiste, de talia lui Sadoveanu, nu poate rivaliza în bogăţia de detalii, autenticitate şi prospeţime a coloritului cu un operator de film, fie el şi mediocru.

Continuă lectura „Exerciţiul 2 – Relaţia literatură-film”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„După cum se ştie, problema „tradiţională” a culturii române a fost, de-a lungul secolelor XIX-XX, retardarea [rămânerea în urmă] faţă de marile culturi occidentale. Din acest punct de vedere, proiectul paşoptist n-a fost altceva decât un efort de recuperare a decalajului. În modernism, Lovinescu l-a conştientizat, l-a teoretizat şi, susţinut de o întreagă mişcare literară l-a văzut dând rezultate. „Sincronizată” n-a rămas – însă – literatura română postbelică din cauza episodului proletcultist şi – în general – regimului comunist, care a oprit evoluţia şi a dat ceasul culturii înapoi. O nouă sincronizare se va produce abia în anii ’80- ’90, odată cu apariţia unui postmodernism românesc.

Continuă lectura „Exerciţiul 23 – Modernism”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Ca român, am convingerea şi intuiţia că literatura şi cultura ţării noastre exprimă o parte din Europa, după cum Europa se exprimă, la rândul său, în parte, prin România. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 49 – Dezbatere”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„O linişte imensă, suspectă, emană din întreaga poezie modernistă în acest secol neliniştit. Astăzi, caracterul dictatorial al văzului cu tot ce implică el (renunţarea la umanism, la comunicare, la plăcerea lecturii, la căldura şi catifelarea vocii) a căpătat proporţiile unui dezastru. Poezia a rămas fara public, iar poetul a ajuns să nu se mai poată exprima pe sine însuşi în propriul său text, să produca lucruri straine de persoana sa reală. Din poemele unui modernist,  chiar remarcabile estetic, nu putem şti cine este de fapt acel poet, cum trăieşte, ce gândeşte despre viaţă. Frângerea punţii dintre text şi referent, salutară la sfârşitul secolului trecut, a devenit azi insuportabilă. Nu se mai poate respira în nişte tipare poetice care pierd denotatul într-o pulbere de conotaţii. Rimbaud a scris în „Alchimia verbului” că, prin dereglarea tuturor simţurilor, reuşea sincer să vadă în loc de o fabrică nişte turnuri de minaret. Astăzi, poeţii de pretutindeni se străduiesc să vadă fabrica şi nu mai reuşesc să vadă decât turnurile cu semilună.

Continuă lectura „Exerciţiul 22 – Modernism”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Poezia nu va reuşi niciodată, ea singură, să aducă nici pace şi nici mai multă prosperitate în lumea contemporană. Ea nu va rezolva niciuna dintre problemele politice sau economice ale lumii noastre şi nu va conta ca argument pentru aşezarea pe un nou fundament a relaţiilor dintre pisici şi soareci, dintre câini şi pisici, dintre oameni şi câini. Singurul loc în care poezia poate semnifica ceva este lumea contemporană individuală.

Continuă lectura „Exerciţiul 3 – Şcoala”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Poetul modern spune ceea ce spune literal şi în toate sensurile. Aceasta presupune, credem, o mare răsturnare, dacă nu chiar o revoluţie în imaginaţia lecturii. De aici – cel puţin statistic vorbind – complicata problemă a receptării poeziei moderne. Cititorul este obişnuit (educaţia literară predominant clasică a şcolii contribuind nu puţin în această privinţă) să creadă că un text spune totdeauna şi altceva decât spune în mod direct; iar acest altceva i se pare esenţial. El poate, eventual, accepta ca accesul la acest altceva să fie dificil ca, spre a ajunge la el, să facă eforturi, să-şi însuşească o cantitate mare de informaţii (istorice, biografice, literare), să înveţe a folosi coduri care-i erau, până atunci, necunoscute.

Continuă lectura „Exerciţiul 21 – Modernism”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Revenind pe meleagurile natale, să inventariem pentru început substituenţii terminologici ai postmodernismului, propuşi de literaţii români. O facem cu tristeţea lucidă a celui care îşi vede bietele fise strânse de-a lungul anilor anulate de acelaşi spirit sintetic şi ordonat până la pedanterie care este Corin Braga: „o nouă sensibilitate” (lon- Bogdan Lefter), „antropologism” (Mircea Nedelciu), „nou antropocentrism” (Alexandru Muşina), „romantism întors” (Radu G. Ţeposu), „antimodernism” (Simona Popescu) sau „epistema culturală” (Gheorghe Crăciun). Lista nu s-a terminat, căci Mihaela Ursa reaminteşte despre „nou-hermetism ” (Corin Braga) şi „psiheism ” (Călin Vlasie).

Continuă lectura „Exerciţiul 20 – Literatura contemporană”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Am fost într-o vreme, pe când viaţa începuse să mi se pară atât de cenuşie încât nu mai merită trăită, un maniac al jocurilor pe computer. Timp de vreun an, am avut nevoie de doza zilnică de virtualitate: îmi făceam toate treburile pe fugă, renunţasem la mâncare şi la somn şi îmi tremurau mâinile după claviatură şi mouse. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 19 – Literatura contemporană”