Terminologie

Fantastic. Sensul general se referă la ceva care nu există în realitate, care este creat, plăsmuit de imaginație. Termenul se poate folosi şi în caracterizarea unor persoane, ceea ce ar însemna că acestea au idei sau trăiesc fapte cu un caracter fantezist, bizar. Cuvântul a intrat în limba română prin intermediul limbii franceze: fantastique; origine latină: phantasticus.

Sinonime: ireal, fantasmagoric, fabulos.

Literatură fantastică este un gen de literatură bazată pe convenția agresiunii iraționalului și supranaturalului în lumea reală, adică tot o plăsmuire a imaginației. Ca atare, aceasta ar putea fi definită prin termenii: extraordinar, grozav, de necrezut.

Fabulos. Termenul are un sens general şi se referă la un aspect care depășește orice închipuire.

Sinonime: enorm, extraordinar.

Însă există şi o referire la lumea literară unde sunt prezentate întâmplări sau personaje extraordinare, ieşite din comun. De exemplu: lumea fabulelor, a legendelor, a mitologiei.

Sinonime: fantastic, minunat.

Substantivat, cuvântul înseamnă imaginar, ireal. Termenul a intrat în limba română prin intermediul limbii franceze: fabuleux; origine latină: fabulosus.

Miraculos. Cuvântul se referă la ceva care este produs printr-un miracol sau ţine de supranatural, care face minuni sau produce efecte excepționale. Termenul a intrat în limba română prin intermediul limbii franceze: miraculeux; origine latină: miraculosus, -a, -um.

Sinonime: uimitor, extraordinar. Există şi o formă substantivizată care desemnează totalitatea elementelor supranaturale din basme și legende.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.