Citeşte cu atenţie textul de mai jos:
„Comunismul nu e doar o ideologie, este o lume. Ea nu poate fi nici pur şi simplu demonizată, nici pur şi simplu uitată. […] În fond, privit ca o epocă încheiată, închisă definitiv, comunismul poate avea farmecul lui: un sclavagism „suprarealist” – cu sclavi făcând cozi la cinemateci, la cărţi (cumpărate „la pachet”, bune şi proaste laolaltă), cu familii puternice, unite, care păstrau vechi tradiţii şi în care bătrânii făceau cozi de ore în şir (pensionari fiind) ca să „prindă” ceva hrană pentru trib, în care cultul prieteniei crea forme de agregare socială voluptuoasă – o nemărginită fericire intelectuală (şi afectivă) dată de discuţii nesfârşite în jurul ceştilor cu ceai. Era o epocă în care timpul curgea altfel, în volute care dădeau lumii o nesfârşită, superbă, uneori, melancolie…
Dacă am fost egali în sărăcie, n-am fost egali (asemănători) în ceea ce comunismul a făcut din fiecare. În fond, eu sunt ceea ce comunismul şi reacţia la comunism au făcut din mine. […] Mi-au dat cărţi „sănătoase”, dar eu mi-am cumpărat doar tomuri „decadente”, „bolnave”. Mi-au spus poveşti educative cu pionieri, iar eu mă dădeam în vânt după poveştile cu bad-boys şi bad-girls (auzisem de una, Madonna, care cânta disco, apoi am văzut-o şi pe video). […] Îmi dădeau la radio muzică populară sau corală şi eu ascultam la casetofon Simon şi Garfunkel, Pink Floyd sau mai ştiu eu ce. Îmi dădeau filme cu eroi ai neamului sau eroi contemporani şi eu mă duceam să fac coadă la Cinematecă unde rulau filmele lui Fellini, Antohioni, Bergman, Forman etc. Îmi puneau sub nas ierarhii culturale dubioase, dar nu-mi păsa, aveam la dispoziţie cultura underground: cenaclurile literare în care se năştea un alt fel de literatură decât cea de până atunci: rafinament şi subversitate. Şi ca mine făceau toti prietenii mei. Comunismul ne-a deformat şi noi am răspuns deformării printr-o naturală creativitate. Dacă am şti şi cum s-o folosim!
Sunt un scriitor pentru care trecutul e miza lui literară. Dar un scriitor pentru care nu timpul e cel pierdut şi căutat, ci subiectivitatea. Pentru mine, ca subiectivitate, intervalul dintre 1965 (anul în care m-am născut) şi 1989 (anul în care a renăscut România) nu este intervalul unui timp al comunismului, ci viaţa mea. Viaţa mea care, uneori, poate semănă cu a voastră, de oriunde aţi fi…”
(Simona Popescu, AU That Nostalgia)
Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul citat:
- Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine, perspectivă, intenţii)?
- Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ, memorialistic, narativ etc.)? Argumentează-ţi răspunsul.
- Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
- Cărui stil funcţional îi aparţine textul de mai sus? Menţionează două caracteristici formale sau de conţinut.
- Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?