Citeşte cu atenţie textul de mai jos:
„Nu demult, în gheţurile siberiene s-au descoperit câţiva mamuţi bine congelaţi în burta cărora, spre stupoarea cercetătorilor, se găseau flori de muşeţel. N-o să discut aici despre făţărnicia naturii, nici despre destinul tragic al acestor blânde ierbivore, ci despre o jignitoare comparaţie din titlul unui articol apărut în presa occidentală „În România, ultimul regim stalinist”. Stalinist desigur, dar de ce mamut? Fiindcă tare mă tem că, în loc de muşeţel, la o eventuală mutaţie a climei sociale, în pântecul încăpător al stalinistului nostru vom descoperi câteva duzini de cadavre. Din Valea Jiului, Braşov, Timişoara, Cluj, Iaşi, Tg. Mureş, Bucureşti, au fost şi sunt încă „păscuţi” oamenii vii, prea puţin cunoscuţi sau de-a dreptul anonimi, ce au avut curajul să-şi strige exasperarea fie şi între patru pereţi. […]
Unde să fugi, când zidul Berlinului a fost importat cărămidă cu cărămidă şi mutat la graniţele României? Cine să te apere? Oarba justiţie? Păi acei domni care au studiat la facultate forţa şi superioritatea „stângii” românesti asupra dreptului roman se abrutizează în neputinţa şi obedienţa specifică sistemului, încât, pentru a nu-şi pierde posturile, ajung ei înşişi să considere dulcea constituţie a R.S.R. drept un simplu material de propagandă, o unealtă a diavolului, de care nu te poţi prevala în faţa instanţei. Un fost coleg de liceu, care într-un moment de disperare şi revoltă a lipit câteva fiţuici antiprezidenţiale în Gara de Nord, a fost condamnat în 1970 la cinci ani de închisoare şi, lucru fascinant, însuşi avocatul apărării l-a înfierat cel mai tare în timpul procesului, ţinut bineînţeles cu uşile închise.
La cine să apelezi? La populara noastră miliţie? Zdravenii şi îmbujoraţii flăcăi, ce au lăsat C.A.R-urile de izbelişte în seama bătrânilor şi a bietelor femei, au fost plantaţi în mândrele lor uniforme, din zece în zece metri, pe străzile Bucureştiului, şi privesc acum spre populaţie ca la o turmă nevolnică de oi. În scurta lor şcolarizare au învăţat că tot ce miscă după ora 20, când se închid luminile, cinematografele, restaurantele, teatrele, adică ora când mor oraşele României, toţi pietonii sunt prezumtivi infractori.
Unde să găseşti un sprijin? La angajaţii presei? La apostolii cultului personalităţii care scriu cu lingura cu care mănâncă? De 20 de ani încoace în ziarele noastre apar aceleaşi fotografii grosolan retuşate. Se zdrângănesc aceleaşi deşelate fraze, singurul spaţiu cu adevărat viu fiind cel destinat anunţurilor mortuare…”
(Mircea Dinescu, Mamutul şi literatura)
Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul citat:
- Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine, perspectivă, intenţii)?
- Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ, memorialistic, narativ etc.)? Argumentează-ţi răspunsul.
- Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
- Cărui stil funcţional îi aparţine textul de mai sus? Menţionează două caracteristici formale sau de conţinut.
- Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?