Lună: iunie 2020

Exerciţiul 2 – Lucian Blaga

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„O lectură în ordine cronologică a poeziei lui Blaga arată că, în calitate de adevărat motiv liric, cuvântul nu apare la el decât relativ târziu, şi într-un moment determinat de logica internă a mitului poetic în ansamblul său. Ipostaza cea mai definitorie a omului blagian este, în primele două cărţi, aceea de fiinţă tăcută ce se dispensează cu uşurinţă de rostire, lăsând mai degrabă lumea să se rostească în ea.

Continuă lectura „Exerciţiul 2 – Lucian Blaga”

Exerciţiul 1 – Tudor Arghezi

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Desigur, nimic nu rodeşte din nimic, nu există creaţie ex nihilo, totul are un temei în realitatea universală. După cum sămânţa se naşte din moartea fructului, cuvintele potrivite îşi au sorgintea în arhaicele îndemnuri pentru vite. Orice germinare e o metaforă, un salt. Robia îndurată, osânda tui Adam şi Sisif, sudoarea muncii sutelor de ani, suferinţa în întuneric, a celor smeriţi, chiar osemintele uscate ale bătrânilor, întreg rodul durerii de vecii întregi poate fi izvor de poezie, tocmai pentru că e rod. Căci, după cum sterilitatea desfigurează şi descompune în haos, fecunditatea transfigurează, alcătuieşte noi ordine.

Continuă lectura „Exerciţiul 1 – Tudor Arghezi”

Exerciţiul 47 – Latinitate şi dacism

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Acest orgoliu al latinităţii noastre e moştenirea unor vremuri când a trebuit să suferim râsul batjocoritor al vecinilor, care cu orice preţ ne voiau subjugaţi. Azi e lipsit de bun-simţ. Vorbim despre spiritul culturii noastre; vrem să fim numai atât: latini – limpezi, raţionali, cumpătaţi, iubitori de formă, clasici – dar vrând-nevrând suntem mai mult. Însemnatul procent de sânge slav şi trac, ce clocoteşte în fiinţa noastră, constituie pretextul unei probleme, care ar trebui pusă cu mai multă îndrăzneală.

Continuă lectura „Exerciţiul 47 – Latinitate şi dacism”

Exerciţiul 46 – Modernismul

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Sincronismul înseamnă, după cum am spus, acţiunea uniformizatoare a timpului asupra vieţii sociale şi culturale a diferitelor popoare legate între ele printr-o interdependenţă materială şi morală. Există, cu alte cuvinte, un spirit al veacului sau ceea ce numea Tacit un saeculum, adică o totalitate de condiţii configuratoare a vieţii omenirii. Spiritul Evului Mediu, de pildă, se manifestă sub două forme: credinţa religioasă care-i determină întreaga activitate sufletească (literatura, arta, filosofia etc.) şi provoacă în domeniul politic cruciadele, adică expansiunea Occidentului spre Orient; iar pe de alta parte, în domeniul social, forma specifică a feudalităţii, de origine germanică sau nu, în orice caz, expresie a individualismului social, după cum stilul ogival este o expresie a misticismului.

Continuă lectura „Exerciţiul 46 – Modernismul”

Exerciţiul 1 – Liviu Rebreanu

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„M-am sfiit totdeauna să scriu pentru tipar la persoana întâi. […] Dar, fiindcă sunt întrebat, îndrăznesc a spune că scrisul nu mi se pare deloc o jucărie agreabilă şi nici mai cu seamă o jonglerie cu fraze. Pentru mine arta – zic „artă” şi mă gândesc mereu numai la literatură – înseamnă creaţie de oameni şi de viaţă.

Continuă lectura „Exerciţiul 1 – Liviu Rebreanu”

Exerciţiul 45 – Modernismul

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Deşi mult mai complexă şi înglobând în ea principii contradictorii şi fenomene ce nu se pot explica uniform, mişcarea modernistă se confundă adesea şi cu simbolismul, care, în realitate, nu e decât una din formele ei, pe care ne rămâne să o studiem în nota sa diferenţiată. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 45 – Modernismul”

Exerciţiul 43 – Tradiţionalismul

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Pentru tradiţionalişti, eterna chestiune a occidentalizării sau a raporturilor cu Occidentul, care încurcă şi dezorientează atâtea inteligenţe româneşti, se reduce la un proces firesc de asimilare. Dar dincolo de această asimilare, ţinta înaltă rămâne creaţia proprie. Un Nicolae Bălcescu, un Mihail Kogălniceanu, un B.P. Haşdeu, un Mihai Eminescu, un George Coşbuc, un Vasile Pârvan sau Nicolae Iorga ni se înfăţişează sub îndoitul aspect de vastă asimilare a culturilor străine şi de monumentală creaţie autohtonă. Tradiţionalismul vede în ei revelaţii istorice ale substanţei de viaţă permanentă ce zace în adâncul acestui popor.

Continuă lectura „Exerciţiul 43 – Tradiţionalismul”

Exerciţiul 42 – Dezbatere

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Priviţi o clipă felul cum căutăm să ne înţelegem, priviţi cât de puţin conduita curentă a unui român, atunci când vorbeşte de oamenii, de instituţiile, de moravurile ori de cultura noastră. Veţi observa numaidecât două tipuri de apreciere bine caracterizate, dar, în acelaşi timp, perfect opuse. O categorie dintre conaţionalii noştri, dintre aceia care şi-au făcut studiile superioare în străinatate şi fac parte din clasa avută, ori de câte ori vor trebui să facă o judecată asupra vreunui fenomen românesc oarecare, vor lua aproape sistematic aceeaşi atitudine: scepticismul radical. Cunoaşteţi cu toţii acest monoton discurs: Suntem în urma tuturor popoarelor. Structura noastră etnică e inferioară şi niciun viitor mai bun nu e de aşteptat. Caracterul nostru e laş şi servil. Instituţiile noastre sunt simple maimuţăreli după străinatate. […] N-avem trecut, n-avem artă, n-avem literatură. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 42 – Dezbatere”