Citeşte cu atenţie textul de mai jos:
„Gazetăria eminesciană impresionează prin forţa cu care reuşeşte să îmbine – într-un aliaj original – trăsături ale fazei romantic-generoase a începuturilor cu habitudinile curente şi îndătinate ale ziaristului modern. Căci, se ştie, pentru mulţi dintre scriitorii paşoptişti, actul publicistic avea o funcţie ocazională şi oricum subordonată unei imediateţi pragmatice, fără a mai pune la socoteală – în afara excepţiilor cunoscute – un anume amatorism, o agitaţie de suprafaţă, potrivit dorinţei de a face câte ceva din toate […].
Articolele eminesciene se impun însă prin înaltul lor profesionalism, poetul practicând gazetăria ca pe o autentică meserie, cu toate prerogativele de rigoare. Se cere a se adăuga că, ştiind să facă faţă prozaicei şi istovitoarei munci de galeră a ziarismului cotidian, el nu cedează spiritului de rutină şi de convenţionalism, ridicând pagina tiparită la înălţimea unor probleme de constiinţă, păstrând nealterată vechea funcţie sacerdotală a cuvântului scris.
Studiul modelului pe care-1 oferă Eminescu este cu atât mai instructiv, cu cât se constituie într-o perioadă când a încetat devălmăşia dintre genuri, când fiecare domeniu tinde să-şi impună, cu străşnicie, statutul specific, opunându-se imixtiunilor altor activităţi. Dacă aceasta e adevărat, într-o formulare generală, cu atât mai mult apare în cazul antitezei – exagerată de atâţia – dintre poezie şi gazetărie.
Ne amintim de simbolul utilizat de Titu Maiorescu, cu statuia de marmură care priveşte surâzătoare, de la înălţimea augustă a veşniciei artei, la zgomotoasa agitare a oamenilor în politică, deci, în efemer. Iată însă că Eminescu, fără a trăda cu nimic legile eterne ale creaţiei, în acelaşi timp, trăieşte, cu incandescenţă, cele mai „prozaice” probleme ale actualităţii, dar de care depindea destinul ţării. Explicaţia o cunoaştem, ţine de situarea pe poziţiile tărănimii, clasa fundamentală a naţiunii. Această platformă spirituală îl ajută să nu rămână prizonierul orizontului strict al atelierului său de creaţie, să aibă preocupări mai ample, menite să cuprindă viaţa trecută şi prezentă a poporului.”
(Al. Oprea, Studiu introductiv la Mihai Eminescu,
Opere, IX, Publicistica 1870-1877)
Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul citat:
- Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine, perspectivă, intenţii)?
- Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
- Cărui stil funcţional îi aparţine textul de mai sus? Menţionează două caracteristici formale sau de conţinut.
- Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?