Citeşte cu atenţie textul de mai jos:
„Spirit mai mult empiric decât speculativ, Maiorescu trase imediat concluziile practice ale poziţiei lui estetice: arta îşi are scopul în sine, adică în emoţia estetică, si nu în altceva; arta este pentru artă. Şi, cum piesele lui Caragiale erau acuzate de imoraliate, greutatea apărării trebuia să cadă în această direcţie, adică asupra raporturilor dintre artă şi morală. Are arta vreo misiune morală? Se întreabă el: Da, arta a avut totdeauna misiune morală şi orice adevărată operă artistică o îndeplineşte. Rămâne însă de văzut în ce constă moralitatea artei… Morala rezidă în însăşi esenţa artei; din moment ce egoismul este principiul oricărui rău şi natura emoţiei estetice e de a ne ridica prin uitare de sine deasupra lui în lumea ficţiunii ideale, măcar pentru o clipă, atât cât ţine emoţia estetică, urmează de la sine că arta este morală prin însăşi definiţie.
Pusă astfel, şi nici nu poate fi altminteri, concluzia e că arta nu are alte scopuri morale decât cel ce e însăşi esenţa ei, a înălţării impersonale, a dezrobirii omului din cătuşele egoismului; arta nu poate avea alte intenţii ce-l împlânta pe om în contingent, intenţii politice sau moralizatoare. […] Maiorescu rămâne, aşadar, egal cu sine însuşi, teoreticianul unei arte dezinteresate, lipsită de orice tendinţă practică, adversarul literaturii de caracter politic, moral şi chiar patriotic.”
(E. Lovinescu, Titu Maiorescu)
Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul citat:
- Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
- Cărui stil funcţional îi aparţine textul de mai sus? Menţionează două caracteristici formale sau de conţinut.
- Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?