Citeşte cu atenţie textul de mai jos:
„Iubite amice,
Grei, dar plăcuţi ani am petrecut noi împreună; mult am luptat noi, tinerii de pe atunci, cu prejudecăţile şi cu obiceiurile cele rele, mult am apropiat noi clasele între dame; multe idei greşite de ale bătrânilor şi de ale boierilor am spulberat şi multe idei moderne am împlântat în spirite; multă rugină am curăţit de pe mulţi. Am făcut-o, respectând credinţele fiecăruia, cinstind perii cei albi, lăudând şi admirând fapta bună, ori de unde venea, şi venerând pe acei cari iubeau ţara şi dreptatea.
Lucram şi luptam nu împins de setea de posturi bine plătite sau de dorinţa de ranguri pe scara arhondologiei, dar numai de dorinţa de a dezvolta în spirite şi în inimi sentimentul binelui, al frumosului şi iubirea de ţară. În bani eram plătiţi cum da Dumnezeu; eu, pentru două lecţii pe zi, adică 24 de ceasuri, de catedră pe săptămână, primeam 300 de lei vechi, 8 galbeni, ceva ca un franc pe lecţiune; dar eram bine răsplătit prin satisfacţia ce simţeam văzând pe toată ziua cum se lărgea cercul ideilor celor bune. Lucram fiecare cu cuvântul şi cu condeiul, după puterile mijloacelor noastre, la dezvoltarea naţionalităţii române. Şi ştii că lucrul nu era lesne într-un timp pe când chiar cea mai mică aluzie era pedepsită cu închisoare şi cu exil. […] Eram susţinuţi în societate, în propaganda ce făceam în favorul ideilor liberale de Elena Negri, sora lui Costache Negri, de amica sa, frumoasa şi graţioasa Emilia Reymon, de fiicele doamnei Maria Rosnovanu, Caduca şi Zoe Sturdza. Ideile egalitare şi democratice începuse[ră] a se introduce chiar în saloanele elegante şi aristocratice ale plăcutei şi spirituoasei contese Elena Sturdza.
Cu câtă părere de rău am părăsit Iaşul şi m-am despărţit de voi, bunii mei amici; o datorie de familie sacră şi dureroasă mă chema la Bucureşti: tatăl meu căzuse greu bolnav.”
(Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri)
Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul citat:
- Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine, perspectivă, intenţii)?
- Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ, memorialistic, narativ etc.)? Argumentează-ţi răspunsul.
- Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
- Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?