Citeşte cu atenţie textul de mai jos:
„Pe când uitasem că suntem români şi că avem şi noi o limbă, pe când ne lipseau şi cărţi şi tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dosii ca babele în căţei şi motani, căci la şcoala publică se învaţă numai greceşte; când, în sfârşit, literatura română era la darea sufletului, câţiva boieri, ruginiţi în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri, şedeau trişti şi jăleau perderea limbii. […] Tot însă mai rămăsese o şcoală pre care aceşti buni bătrâni o priveau ca singur azilul prigonitei limbi, şcoala unde se învăţa încă româneşte, aproape de Iaşi, în monastirea Socola.
Tatăl meu era unul din românii aceştia.
Într-o zi, venind de la şcoală, l-am găsit cu o mare carte dinainte.
-Ceteşti-mi, îmi zise, o viaţa d-a sfinţilor din cartea aceasta.
-Iartă-mă, părinte, eu nu pot ceti româneşte.
-Cum! Apoi dar ce înveţi tu?
-Elineşte, am răspuns păunindu-mă.
-Poate să fie frumoase acele ce spui tu, zise tatăl meu, dar e ruşine să nu ştii limba ta. Mâne vei veni cu mine la Socola, unde este examen. Voi vorbi pentru tine cu dascălul, care e un om preînvăţat. […]
-Boieri şi cucoane, zicea el, am avut cinste a arăta că limba noastra, pre care toţi socot că o ştiu, dar nime nu o ştie cumsecade, nu este fără gramatică, fără sintaxis şi fără ortografie. […]
Ce făceam eu în vremea aceasta? Eu rămăsesem încremenit, cu ochii holbaţi, cu gura căscată, căci nu înţelegeam nimic, eu care mă ţineam că ştiu ceva! […]
Am alergat la biblioteca tatălui meu, care era într-o ladă mare, purure deschisă, în coridor; şi luând Istoria românilor de Petru Maior, ajutat de abecedarul urgisit, în puţine ceasuri am învăţat a ceti.”
(Costache Negruzzi, Amintiri de juneţe, Cum am învăţat româneşte)
Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul citat:
- Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine, perspectivă, intenţii)?
- Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ, memorialistic, narativ etc.)? Argumentează-ţi răspunsul.
- Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
- Cărui stil funcţional îi aparţine textul de mai sus? Menţionează două caracteristici formale sau de conţinut.
- Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?