Exerciţiul 4 – Originea limbii

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Etnogeneza românilor apare astfel ca având trei componente fundamentale: substratul geto-dac; stratul roman; adstratul slav. Limba română este o limbă latină, structura gramaticală şi cea mai mare parte a fondului principal de cuvinte (60%) fiind de origine latină. Formarea poporului român a urmat aceleaşi faze ca şi etnogeneza italienilor, francezilor, spaniolilor şi portughezilor. Şi în cazul acestor popoare se întâlnesc cele trei componente de bază: substrat, strat şi adstrat. Astfel, de exemplu, la francezi, substratul este celto-galic, stratul roman, iar adstratul germanic (numele însuşi al poporului vine de la neamul germanic al francilor).

Aportul slav are o pondere însemnată în lexicul limbii române, dar el nu a afectat caracterul latin al acesteia. Sugestivă în această privinţă este statistica privind vocabularul poeziilor lui Mihai Eminescu, poetul nostru naţional (din cele 3607 de cuvinte „46,60% sunt de origine latină şi au o frecvenţă de 83%, pe când cuvintele de origine slavă, reprezentând18,81%, au o frecvenţă de 6,93%”. Al. Rosetti).

Odată cu încheierea etnogenezei românilor, în secolele Vlll-lX, apar şi primele menţiuni în sursele externe despre români. În aceste izvoare, ei sunt denumiţi vlahi, valahi, volohi, blachi, variante ale unui termen care, după ce a desemnat un trib celt, a fost folosit de vechii germani pentru a-i numi pe romani şi galii romanizaţi şi a sfârşit prin a fi folosit pentru a-i numi pe locuitorii Peninsulei Italice. Din lumea germană, el a trecut apoi în cea slavă, pentru a-i desemna pe romanici, iar de aici la bizantini, şi de la ei în alte zone etnico-culturale.”

(Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)

Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul citat:

  1. Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine, perspectivă, intenţii)?
  2. Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ, memorialistic, narativ etc.)? Argumentează-ţi răspunsul.
  3. Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
  4. Cărui stil funcţional îi aparţine textul de mai sus? Menţionează două caracteristici formale sau de conţinut.
  5. Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.