Lună: mai 2020

Aplicaţie

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

Februarie 1884

WIEN, Ober-Döbling

in der Heilanstalt Leidesdorf-Obersteiner

Iubite domnule Eminescu,

Și scrisoarea D-tale cătră mine și scrisoarea de mai nainte cătră Chibici le-am cetit eu cu familia mea și eu toți amicii D-tale cu nespusă bucurie. Căci ne-au fost dovada sigură despre deplina D-tale însănătoșire. Nu te mira că-ți vorbesc mai întăi de bucurie, deși amândouă scrisorile sunt triste și concepute sub un fel de „deprimare a moralului“, cum ar zice galomanii noștri. Căci eu cred că tristețea D-tale trecătoare și desigur neîntemeiată, pentru noi rămâne dar bucurie curată.

Continuă lectura „Aplicaţie”

Ce este o scrisoare?

Scrisoarea este o formă de comunicare între două persoane, între două instituţii sau între o persoană şi o instituţie.

Sinonime: epistolă, răvaş.

Clasificare:

  • Scrisori oficiale: de plângere, de recomandare, de prezentare, de rugăminte.
  • Scrisori particulare: amicală, familială, de dragoste, de recomandare, de mulţumire, de felicitare, de condoleanţe, de reproş, de prezentare, de intenţie, de rugăminte.

Din punct de vedere formal, există anumite trăsături care se pot recunoaşte în orice tip de scrisoare:

  • data şi locul redactării scrisorii;
  • formulele de adresare şi de încheiere;
  • semnătura.

Conţinutul unei scrisori este adaptat situaţiei de comunicare (în funcţie de relaţia dintre emiţător şi receptor) şi scopului comunicării.

Scrisoarea se expediază prin poştă sau, în vremurile actuale, prin curierat rapid. Mai poate fi trimisă şi prin intermediul unei persoane.

Tot o formă de scrisoare este e-mailul (corespondenţa electronică).

Dialogul

Prin dialog se înţelege, la nivel general, o convorbire cu două sau mai multe persoane. Însă termenul mai poate avea şi alte semnificaţii. Astfel, în cadrul relaţiilor oficiale, între reprezentanţii unor ţări sau ai unor instituţii, se poate vorbi de un dialog între părţi.

Un alt sens specializat este cel literar. Dialogul este privit ca un mod de expunere folosit de genul epic sau dramatic, constând în alternarea replicilor personajelor. Când se foloseşte în genul epic, se marchează prin linia de dialog. În genul dramatic, apare numele personajului care rosteşte replica.

Fie că este vorba de un dialog în stil colocvial, fie că dialogul apare în situaţii oficiale sau în opera literare, acesta este susţinut de limbajul nonverbal (limbajul corpului: gesturi, mimică) şi de cel paraverbal (intonaţie, accent etc.). Prin dialog sunt comunicate puncte de vedere sau atitudini, se evidenţiază mentalităţi, educaţia persoanei/personajului sau apartenţa la o clasă socială.

Continuă lectura „Dialogul”

Suprapersonajul

Este definit drept un loc sau un eveniment unde sunt reunite mai multe personaje. Spaţiul sau evenimentul influenţează comportamentul personajelor.

Exemple de suprapersonaje:

  • Hanul în volumul Hanu Ancuţei de Mihail Sadoveanu este locul unde personaje din diferite clase sociale spun poveşti.
  • Călătoria personajelor din volumul Povestirile din Canterbury de G. Chaucer este un alt prilej de a prezenta stratificarea socială şi de a povesti pentru ca timpul să treacă mai repede.
  • Pandemia de ciumă din volumul Decameronul de G. Boccaccio îi determină pe tineri să plece la ţară pentru a se proteja. Ca să nu se plictisească, ei decid să spună în fiecare zi câte o poveste.

Mijloacele de caracterizare a personajului

Caracterizarea directă:

  • Autocaracterizarea;
  • Caracterizarea făcută de alte personaje (descrieri sau mărturii);
  • Caracterizarea făcută de narator.

Caracterizarea indirectă:

  • Prin modul în care acţionează personajul (fapte);
  • Prin modul în care gândeşte (se vor analiza circumstanţele);
  • Limbajul arată apartenenţa la o clasă socială;
  • Mediul în care trăieşte (casa, camera, oraşul).

Personajul

Este un tip uman care apare într-o operă literară. Asemeni unei persoane, personajul literar are trăsături fizice şi de caracter, temperament, îşi conturează personalitatea pe parcursul acţiunii, dobândeşte trăsături morale.

Apare în operele epice şi dramatice.

Poate fi definit din mai multe puncte de vedere: moral (în raport cu sine), sociologic (este urmărit raportul dintre acesta şi colectivitate), estetic (în funcţie de principiile enunţate de un curent literar), filosofic (legătura dintre personaj şi univers).

Clasificare:

  1. În funcţie de rolul ocupat în acţiune: principal (protagonist), secundar, episodic.
  2. Din punct de vedere sociologic: individual, colectiv.
  3. Din punct de vedere moral: pozitiv, negativ.
  4. În funcţie de gradul de transfigurare a realităţii: personaj cu atestare istorică, personaj fictiv;
  5. După curentul literar: clasic, romantic, realist, naturalist.

GENUL DRAMATIC

Trăsături:

  • Operele sunt scrise cu scopul de a fi reprezentate pe scenă.
  • Apar personaje care rostesc replici. Moduri de expunere folosite: dialogul şi monologul.
  • Textul este structurat în acte, scene, tablouri.
  • Autorul este prezent în didascalii.
  • Didascaliile prezintă: aspecte cu privire la scenografie (locul şi timpul acţiunii), detalii cu privire la vestimentaţie şi interpretare (limbajul nonverbal şi paraverbal).
  • Acţiunea este construită pe baza unui conflict dramatic.
Continuă lectura „GENUL DRAMATIC”