Autorul a scris o parodie la adresa atmosferei care domneşte în Casa Albă şi a reuşit să ne dea o imagine a modului în care ştiu americanii să iasă din situaţiile critice sau să-şi aleagă o carieră. Din anturajul preşedintelui nu lipsesc: oportunistul, linguşitorul, egoistul, altruistul etc.
Însă C. Buckley subliniază, în planul secund al cărţii, tema familiei şi a destinului. Angajaţii de la Casa Albă par să fie preocupaţi foarte mult de armonia primei familii pentru bunăstarea Americii. Orice frustrare personală în cadrul familiei prezindeţiale pare să-l afecteze pe americanul de rând. De aceea, angajaţii şi serviciile secrete se lansează în căutarea hamsterului Theodore fără care fiul preşedintelui nu poate adormi. În carte nu este urmărită numai familia prezidenţială.
Unul dintre colaboratorii importanţi ai preşedintelui înţelege să-i fie fidel acestuia şi ajunge să-şi neglijeze familia pentru a-şi face datoria cu devotament. Tema destinului este subtil formulată. Cei care s-au aflat în slujba preşedintelui înţeleg să se adapteze vieţii cotidiene, după terminarea mandatului prezidenţial, amintindu-şi un sfat părintesc: doar bunul Dumnezeu şi croitorul îţi ştiu adevăratele măsuri.