- Comentează, pornind textul de mai jos, în minimum 50 de cuvinte, două trăsături ale tradiţionalismului:
Strofa 1
Ai fost, ne spui, prin insuli cu nume spaniole
Şi ai iubit creola şi verzii papagai,
Şi inima, din mare în mare, ţi-o legai
Când înfloreau catarge cu pânzele: corole.
Strofa 2
Ce mi-e călătoria şi-al mărilor amar
Şi insula rodită cu palme şi banane .
Mă vezi pornit de-acuma pe alte oceane
Spre portul unde n-afli nici vas, nici marinar.
Strofa 3
Mi-am îmbarcat destinul pe calea cea mai lungă
Spre ţărmul ce nu poartă un nume în atlas.
Corăbiilor tale, mereu gonind, le las
Zadarnica strădanie în nicăieri s-ajungă.
Strofa 4
Dar de te joci de-a mingea cu globul, pasu-mi ştie,
EI singur să lărgească ogorul strămoşesc,
Şi cumpăna veciei în suflet mi-o găsesc
De-mi ancorează-n zare Carpaţii pe moşie.
(Ion Pillat – Călătorul)